
Cuvinte sortite - luna Septembrie
Luni 1 Septembrie
Să vă alipiți de Domnul, Dumnezeul vostru, așa cum ați făcut până în ziua aceasta.
Iosua 23:8
Să nu abandonaţi strângerea voastră laolaltă, după obiceiul unora, ci să vă îndemnați, cu atât mai mult cu cât vedeți că se apropie ziua Domnului!
Evrei 10:25
**
Marți 2 Septembrie
Cine sunt eu, Doamne, şi ce este casa mea că m-ai dus până aici?
II Samuel 7:18
După ce s-a botezat şi ea şi casa ei, Lidia ne-a rugat, zicând: De m-aţi socotit credincioasă Domnului, intraţi în casa mea şi rămâneţi.
Fapte 16:15
**
Miercuri 3 Septembrie
O inimă nouă şi un duh nou așez Eu în voi.
Ezechiel 36:26
Iubiți pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei ce vă persecută, ca să fiți copiii Tatălui vostru care este în cer.
Matei 5:44-45
**
Joi 4 Septembrie
Dumnezeu te va ajuta, Cel Atotputernic te va binecuvânta.
Geneza 49:25
Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede.
Romani 1:16
**
Vineri 5 Septembrie
Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului!
Psalm 119:43
Unii au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și s-au închinat și au servit creaturii mai mult decât Creatorului, care este binecuvântat pentru totdeauna.
Romani 1:25
**
Sâmbătă, 6 Septembrie
Dumnezeu spune: Voi fi ca roua pentru Israel; iar el va înflori ca floarea de crin.
Osea 14:6
Iisus spune: De aceea nu vă îngrijorați, spunând: Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea.
Matei 6:31.32
**
Duminică, 7 Septembrie
Îl voi glorifica pe Domnul cu gura mea; și Îl voi lăuda în mijlocul multor oameni.
Psalm 109:30
Iisus Și-a întins mâinile peste femeia infirmă și deodată ea s-a îndreptat; și-L glorifica pe Dumnezeu.
Luca 13:13
**
Luni 8 Septembrie
Dumnezeu Își va trimite îndurarea și credincioșia.
Psalm 57:4
Rodul Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea; împotriva acestora nu este lege.
Galateni 5:22-23
**
Marți 9 Septembrie
I-a făcut plăcere Domnului să facă din voi poporul Său.
I Samuel 12:22
Apostolii au slăvit pe Dumnezeu zicând: Așadar și neamurilor le-a dat Dumnezeu pocăință spre viață.
Fapte 11:18
**
Miercuri 10 Septembrie
Dumnezeule nostru, Dumnezeule mare, puternic şi înfricoşător, Tu, Care-Ți menții legământul și bunătatea: nu considera ca fiind puțin lucru tot necazul care a venit asupra noastră!
Neemia 9:32
Sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici înălțimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Romani 8:38-39
**
Joi 11 Septembrie
Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel Care de-acum am să vorbesc, iar ce voi spune, împlinesc, fără să mai fie amânat.
Ezechiel 12:25
Scriptura, văzând mai dinainte că Dumnezeu îndreptățește pe neamuri din credință, a dat mai dinainte lui Avraam vestea bună, zicând: În tine vor fi binecuvântate toate neamurile.
Galateni 3:8
**
Vineri 12 Septembrie
Nu te teme de spaima neașteptată, căci Domnul va fi încrederea ta.
Proverbe 3:25.26
Când ucenicii L‐au văzut pe Iisus umblând pe apă, s‐au înspăimântat, zicând: Este o nălucă. Și de frică au strigat. Dar Iisus îndată le‐a vorbit zicând: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți.
Matei 14:26-27
**
Sâmbătă 13 Septembrie
În Dumnezeu mă încred și nu mă tem. Ce poate să-mi facă un om?
Psalm 56:12
Biserica, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul, şi sporea prin mângâierea Duhului Sfânt.
Fapte 9:31
**
Duminică, 14 Septembrie
Eu tot mă voi bucura în Domnul şi voi tresălta de veselie. Bucuria mea va fi alimentată de Dumnezeul salvării mele.
Habacuc 3:18
Când fiul era încă departe, l‐a văzut tatăl său și i s‐a făcut milă și a alergat și a căzut pe grumazul lui și l‐a sărutat mult.
Luca 15:20
**
Luni 15. Septembrie
Voi ridica pentru ei, din mijlocul fraților lor, un profet asemenea ție. Voi pune cuvintele Mele în gura lui.
Deuteronom 18:18
Mulți, când Îl auzeau, erau uimiți și ziceau: Oare nu este Acesta tâmplarul?
Marcu 6:2.3
**
Marți 16. Septembrie
Cerurile povestesc despre slava lui Dumnezeu.
Psalm 19:2
Glorificați pe Dumnezeu în trupul vostru.
I Corinteni 6:20
**
Miercuri 17. Septembrie
Mi-am zis astfel: Nu voi mai pomeni de El şi n-am să mai spun nimănui nimica în numele Lui! Dar se făcea asemenea cu focul cel mistuitor inima mea, precum închisă într-un cuptor.
Ieremia 20:9
Rugaţi-vă și pentru noi ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru cuvânt, ca să vorbim taina lui Hristos, s‐o fac cunoscută aşa cum trebuie.
Coloseni 4:3-4
**
Joi 18. Septembrie
Domnul spune: De ce cheltuiți bani pentru ce nu este pâine? Și osteneala voastră pentru ceea ce nu satură? Ascultați‐Mă cu luare aminte și mâncați ce este bun!
Isaia 55:2
Iisus a zis: Această văduvă, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai.
Marcu 12:44
**
Vineri 19. Septembrie
Cei scăpați ai casei lui Iuda care au rămas din nou vor prinde rădăcină dedesubt și vor da rod deasupra.
II Regi 19:30
Iisus spune: Rămâneți în mine și eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la ea însăși, decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi, decât dacă rămâneți în mine.
Ioan 15:4
**
Sâmbătă 20. Septembrie
Învață-mă cum să-Ți împlinesc voia, căci Tu ești Dumnezeul meu! Duhul Tău este bun: să mă călăuzească pe pământ neted!
Psalm 143:10
Toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt copiii lui Dumnezeu.
Romani 8:14
**
Duminică 21. Septembrie
Rut a răspuns: Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu, unde te vei odihni tu, mă voi odihni și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.
Rut 1:16
Lui Boaz i s-a născut Obed din Rut, lui Obed i s-a născut Ișai, iar lui Ișai i s-a născut regele David. Lui Iacov i s-a născut Iosif, soțul Mariei, din care S-a născut Iisus, Cel Care este numit Hristos.
Matei 1:5.6.16
**
Luni 22. Septembrie
Lucrarea lui Dumnezeu este demnă de cinste și glorioasă; și dreptatea Lui dăinuiește pentru totdeauna.
Psalm 111:3
Nu am propria mea dreptate (care este din lege), ci pe cea din credința în Hristos: dreptatea de la Dumnezeu, pe temeiul credinței.
Filipeni 3:9
**
Marți 23. Septembrie
Vă voi scăpa de toate practicile voastre murdare.
Ezechiel 36:29
Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.
I Tesaloniceni 4:7
**
Miercuri 24. Septembrie
Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria numelui Tău! Mântuiește-ne și iartă-ne păcatele, de dragul numelui Tău!
Psalm 79:9
În numele Său să se propovăduiască pocăință spre iertare de păcate la toate neamurile.
Luca 24:47
**
Joi 25. Septembrie
Iată că El este Cel Ce a făcut munții, Cel Ce a creat vântul și i-a descoperit omului gândul Său – Domnul Savaot, este Numele Său.
Amos 4:13
Aliluia! Domnul Dumnezeul nostru, Atotţiitorul, împărăţeşte.
Apocalipsa 19:6
**
Vineri 26. Septembrie
Mulți vorbesc despre sufletul meu, zicând: Nici Dumnezeu nu îl mai scapă... Tu însă, Doamne, ești scutul meu; Tu ești gloria mea, ești Cel Ce îmi ridici capul!
Psalm 3:3-4
Unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s‐a întors înapoi slăvind cu glas mare pe Dumnezeu.
Luca 17:15
**
Sâmbătă 27. Septembrie
Se va întâmpla că, precum aţi fost un blestem printre neamuri, tot aşa vă voi izbăvi pe voi, şi veţi fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile!
Zaharia 8:13
Iisus spune: În lume veți fi încolţiţi de necazuri; dar să îndrăzniţi, curajoși, pentru că Eu am biruit lumea!
Ioan 16:33
**
Duminică 28. Septembrie
Domnul are grijă de străini, sprijină pe văduvă şi pe orfan.
Psalm 146:9
Nu uitați ospitalitatea, căci datorită ei unii i-au găzduit, fără a-și da seama, pe îngeri.
Evrei 13:2
**
Luni 29. Septembrie
Sunt al Tău. Salvează-mă!
Psalm 119:94
Iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.
Fapte 12:7
**
Marți 30. Septembrie
Ridică-Te, vino în ajutorul nostru! Şi, pentru îndurarea Ta, mântuiește-ne!
Psalm 44:27
Dumnezeul întregului har, care ne-a chemat la gloria Sa eternă prin Hristos Iisus, după ce ați suferit un timp, o să vă facă desăvârșiți, neclintiți, întăriți, întemeiați.
I Petru 5:10
**